Castelul de la Lăzarea (70 km)

" ... acolo, la picioarele muntelui se aflã vechiul castel al conţilor Lazar, cu turnurile sale capricioase, cu zidurile sale crenelate ... " nota istoricul Orban Balazs.

 

Dintre monumentele cu care a fost înzestratã localitatea, castelul ocupã locul primordial. Este unul din puţinele castele construite în stil renascentist din Ardeal şi a fost ridicat în timpul principelui Bethlen Gabor.

 

Istoria castelului este strâns împletitã cu destinul familiei Lazar, perioada de glorie coincizând cu prosperitatea nobililor castelani, în final decãzând şi ruinându-se odatã cu certurile şi dezbinarea ce au intervenit între membrii familiei.

 

La baza redactãrii istoriei castelului se aflã atât izvoare scrise (lucrarea lui Kemeny Janos, folositã de cãtre Lazar Miklos la alcãtuirea volumului "familia contelui Lazar", studiu preluat mai târziu de Kelemen Lajos în redactarea istoriei familiei), cât şi cercetãri arheologice (desfãşurate în douã rânduri: în perioada 1963 - 1977 şi în anul 1982) care au evidenţiat diferitele etape de construcţie a castelului şi au relevat numele celor care le-au iniţiat.

 

Cercetãrile au scos la ivealã faptul cã primele lucrãri de construcţie au fost fãcute la începutul secolului XV. Turnul de piatrã, aflat pe locul portalului de astãzi, era înconjurat de un gard de lemn destinat protejãrii locuinţelor (de asemenea construite din lemn) situate în partea de nord a porţii.

 

Numele de Lazar apare pentru prima datã în Ciuc într-un document din 1406, iar în 1462 este menţionat Nagy Lazar în Tomeşti - Ciuc. în Lãzarea primul document în care este amintit Lazar Andras, secui de vazã, şi preşedinte al adunãrii de la Lutiţa, dateazã din 1506. Curtea, înconjuratã de un zid de piatrã şi turnul de observare, construite în a doua jumãtate a sec. XV fãcea parte din domeniul lui Lazar Andras.

 

Fiul lui, Lazar Janos I, extinde zidul în forma cunoscutã şi astãzi, iar deasupra turnului porţii construieşte douã camere peste care adaugã un etaj. Textul de pe zidul porţii gravat cu litere gotice menţioneazã anul 1532, ca an de finalizare a construcţiilor. Se pare cã motivul care a stat la baza unor asemenea proiecte de anvergurã a fost intrarea familiei Lazar prin soţia lui Janos I Apor Klara în societatea nobililor de rang înalt şi, implicit, avansul înregistrat pe scara socialã.

 

Dupã moartea lui Janos I, unul din fii sãi - Lazar Istvan II, rãmâne stãpânul castelului. EI pune un accent sporit pe rolul de fortãreaţã al clãdirii: construieşte bastinoanele exterioare, întãreşte zidurile mai puţin apãrate dinspre Dealul Szarmany prin ridicarea de ziduri duble şi a mai multor turnuri, de asemenea consolideazã bastionul din nord-vest (acesta va fi cel mai întãrit dintre toate).

 

În 1590 fiica lui Istvan II, Druzsina, în urma morţii soţului ei, Bethlen Farkas, se întoarce la Lãzarea cu cei doi copii ai sãi Gabor şi Istvan. De mare ajutor în educaţia lor este fratele ei, Andras II. Nu se ştie exact cât timp a petrecut Bethlen Gabor la castelul din Lãzarea, dar neavând alte rude în judeţ, se pare cã pe perioada cât a fost comandant şef al Ciucului (1611-1613) şi-a stabilit reşedinţa aici.

 

Lazar Andras II este rãpus pe câmpul de luptã în anul 1597, iar urmaşul sãu Lazar Istvan IV devine unul dintre cel mai strãluciţi reprezentanţi ai familiei Lazar. Este de notorietate bogãţia sa, în parte acumulatã prin iobãgirea ţãranilor şi exploatarea muncii lor, în parte primitã ca rãsplatã pentru serviciile aduse principelui. În 1629 participã Kassa, la nunta vãrului sãu, principele Bethlen Gabor, eveniment ce va avea repercusiuni asupra stilului care îşi va pune amprenta pe alura castelului.

 

Ca urmare, la întoarcere, din 1632 şi pânã-n 1639, efectueazã o serie de schimbãri la castel: construieşte bastioanele din sud, sud-vest şi vest; terminã bastionul din sud-est şi tronsonul estic al zidului, adaugã clãdirii "temniţa" şi sala de consiliu. În 1642 întemeiazã mãnãstirea franciscanã. Cea ce este extrem de important în aceste modificãri este stilul renascentist pe care I-a imprimat întregului complex arhitectonic. Tipul de castel cu creneluri s-a nãscut în Renaşterea italianã şi s-a rãspândit rapid în Austria, Slovacia, Polonia, Ungaria şi în Transilvania (prin intermediul meşterilor constructori tocmiţi de principele Bethlen Gabor). Cornişa crenelatã a fost cu grijã construitã pe zidul sudic al castelului, descrisã detaliat de istoricul de artã Nagy B. Margit: "Un brâu desparte zidul în douã pãrţi. Deasupra acestuia se gãsesc arcadele aşezate pe pilaştri împãrţiţi la miiloc de brâuri.

 

Capitelurile pilaştrilor sunt simple, sprijinite pe brâu şi se terminã alternativ în rozetã şi mascã de bufon. În fiecare arcadã oarbã se pot observa urme de picturã, iar în mijlocul fiecãrei a douã nişe este strãpuns de meterez în forma unei gãuri de cheie întoarse. Arcadele goale sunt umplute cu motive florale bine cunoscute din motivele broderiilor.

 

Arcadele oarbe despãrţite de pilaştri rustici, cornişa crenelatã şi voluta sunt ornamente care apar frecvent în oraşele din Polonia şi Slovacia. Istoricul de artã Lechner Jena este de pãrere cã o cornişã crenelatã similarã celei de la Lãzarea apare în construcţia castelului ruinat din oraşul polonez Tyniek.

 

Lazar Istvan V, stãpânul castelului din 1644, este cunoscut prin viaţa sa extrem de furtunoasã: îl gãzduieşte la castel pe aliatul lui Rakoczi Gyorgy, Mihnea Vodã al Munteniei, refugiat din calea otomanilor. Dupã detronarea lui Rakoczi, Istvan ieste întemniţat in cetatea Gurghiului. De aici evadeazã şi, întors acasã, convinge populaţia Ciucului sã-l susţinã pe Kememy Janos. În 1659 împarte conducerea scaunului cu socrul sãu, Petka Istvan şi tot cu el imparte vina de a fi pierdut bãtãlia din 1661.

 

Populaţia Ciucului îi acuzã de greşeli politice care au dus la pagube imense provocate de otomani întregii zone, pierderi pe care oamenii le-au iertat cu greu. Istvan V moare în cetate a Fãgãraşului în 1679. În timpul vieţii sale este finisat bastionul septagonal din nord-est, numit şi Bastionul Roşu, care se pare cã a servit ca o capelã familialã.

 

Tradiţia familiei Lazar continuã prin Ferenc, fiul din a doua cãsãtorie a lui Istvan V. Fiind aliat al habsburgilor, şi-a început cariera sub auguri deosebit de favorabili: în 1702, la numai 22 de ani, primeşte titlul de conte, iar în 1704 este numit procuror regal al scaunului. Însã norocul se pare cã se întoarce: odatã cu izbucnirea revoltei conduse de Rakoczi e nevoit sã se refugieze în Moldova; se întoarce şi se aliazã cu rãsculaţii, însã mişcarea de protest este înãbuşitã, astfel cã e nevoit sã ia din nou drumul Moldovei. Drept urmare, în 1706 pierde castelul care ajunge pe mâna lui Graven, iar soţia lui este întemniţatã la Braşov.

 

În 1707, comandantul imperial Acton, dã foc castelului; acesta e mistuit de flãcãri, cu excepţia bastionului Roşu. Patru ani mai târziu, Lazar Ferenc revine la Lãzarea, dar castelul este nelocuibil, astfel cã dupã o perioadã în care a stat într-o locuinţã a unor iobagi, se stabileşte pe moşia de la Korond, iar din 1717 se mutã la Erked împreunã ce cea de-a treia soţie. În anul 1736 dobândeşte titlul de procuror şef regal şi se instaleazã la castelul Lãzarea, refãcut între timp. Anul morţii lui Lazar Ferenc, 1742, marcheazã sfârşitul zilelor de glorie ale castelului, în urma lui între membrii familiei întronându-se dezbinarea. În 1743, între vãduva lui - Boer Zsofia - şi copiii de la celelate cãsãtorii are loc un proces de succesiune.

 

Mãrturiile prezentate în instanţã sunt documente extrem de importante pentru elucidarea unor aspecte legate de construcţia castelului. Astfel, a reieşit cã cele mai multe reparaţii s-au efectuat în partea sudicã, în clãdirea din mijloc şi în vecinãtatea acesteia; inscripţia de pe bastion SEPTICENTESIMO (şapte sute) este greşitã, corectã fiind aceea de SEXAGESIMO (ase sute), lucru dovedit şi de stilul renascentist al edificiului.

 

În 1748 un nou incendiu devasteazã castelul, aceste pagube neputând fi înlãturate de cãtre vãduva lui Lazar Ferenc. Din cauzã cã nu au avut urmaşi pe linie masculinã, numele Lazar este dus mai departe de bãieţii din a doua cãsãtorie a lui Ferenc cu Csaki Klara.

 

În 1780 se construieşte pivniţa boltitã.

 

Lazar Laszlo pãrãseşte castelul şi abia strãnepotul sãu, Iosif III, locuieşte aici în perioada 1812-1820. În 1853 pentru castelul aflat în paraginã Benko Karoly aminteşte numele a trei propietari; în 1868 Orban Balazs gãseşte la Lãzarea numai ruine.

 

În 1960 au fost iniţiate lucrãri de reabilitare a castelului cu mijloace financiare modeste. Din 1992 lucrãrile de restaurare au fost sistate din cauza nealocãrii fondurilor necesare. În ipoteza reluãrii lor, perioada de restaurare a castelului va dura circa 10 ani.